Budapesta de Revelion (partea II) – Pesta și Buda

Budapesta, la pas.

Vă spuneam, în „Budapesta, cu trenul de noapte”, că am închiriat un apartament în centrul orașului (Alkotmány Utca), lângă clădirea Parlamentului. Eram atât de aproape, că pe jos îți lua maxim 5 minute, cu tot cu semafoarele de la trecerile de pietoni prinse pe roșu.
Chiar așa. Mi-am adus aminte că am stat câteva zile cazați pe strada asta și până să mă apuc să scriu despre Budapesta, habar nu am avut că Alkotmány Utca înseamnă în ungurește Strada Constituției.

Parlamentul ungar.

Clădirea Parlamentului (Országház) din Ungaria a fost într-un complex proces de restaurare, în ultimii ani, inclusiv imensa piață din fața ei (Lajos Kosuth). Acum toate lucrările sunt terminate și accesul redat publicului. Dacă vrei să vizitezi interiorul, un bilet costă 2400 HUF (aproximativ 8 Eur), dacă ești cetățean european (sau 6000 dacă ești din afara Uniunii Europene). Prin 2012, când am fost pentru prima oară, accesul pentru europeni era gratuit.

Clădirea Parlamentului, cu bradul de Crăciun.

Impresionanta clădire este amplasată pe malului fluviului Dunărea, și a fost inaugurată la 1896 cu ocazia mileniului maghiar (o mie de ani de la venirea ungurilor în Câmpia Panoniei). Ca și curiozitate, înălțimea domului măsoară 96 metri, număr strâns legat de anul 896, menționat mai sus.

Coroana de aur a Sf. Ştefan, primul rege creştin al Ungariei medievale.

Ca să vă conving totuși că merită toți banii, în interiorul Parlamentului se găsește sfânta coroană a regilor Ungariei, așa zisă a Sfântului Ștefan, veche de mai bine de un mileniu (legenda spune că ar fi fost trimisă de Papă, regelui Ștefan în zilele de Crăciun ale lui 1000). Deși regalitatea maghiară a fost una apostolică, strâns legată de Papa de la Roma, designul coroanei este unul pur bizantin.

În fața Parlamentului se află un frumos brad de Crăciun, bine luminat noaptea, loc de adunare pentru numeroșii turiști ai orașului.

Locuri pe care le poți vedea în Pesta.

De la Parlament la Biserica Sf. Ștefan (cealaltă atracție a Pestei) nu este o distanță foarte mare, dar poți pierde mult timp, oprindu-te pe la câteva puncte de interes, nu atât de evidențiate ca alte obiective ale orașului, dar importante pentru istoria Ungariei.

Imediat cum traversezi din colțul de sud-est al Pieței Kosuth spre parcul Libertății (Szabadság), pe un mic podeț metalic s-a ridicat statuia lui Imre Nagy, fostul prim-ministru al Ungariei în timpul Revoluției de la 1956, arestat ulterior de sovietici, întemnițat în România și executat doi ani mai târziu într-un proces de “trădare”.

Vina lui Imre Nagy fusese dorința de a reveni la o scenă politică pluripartidă, de a elimina cenzura și de a retrage Ungaria din Pactul de la Varșovia. 150.000 de soldați sovietici și 6000 de tancuri au înăbușit revolta, lăsând în urmă câteva mii de unguri morți. Ca o ironie, imediat după ce traversezi podețul lui Nagy, intri în Piața Libertății, unde tronează de multă vreme statuia soldatului sovietic.

Dincolo de Szabadság, în ultimii ani, guvernul a ridicat un monument controversat. Este vorba de vulturul imperial german năpustindu-se asupra Arhanghelului Mihail (protectorul Ungariei) și vrea să simbolizeze comemorarea “ocupației” germane a țării începând cu octombrie 1944. Societatea civilă și organizațiile evreiești au protestat împotriva acestui monument, acuzând guvernul maghiar că vrea să deturneze atenția de la asuprirea evreilor în timpul dictaturii lui Horthy (regentul Ungariei în perioada interbelică și în timpul celui de-al doilea război mondial) și de la faptul că bătrânul amiral a fost un aliat de bază al Germaniei naziste între anii 1939 și 1944. De altfel trotuarul din fața monumentului a devenit un loc în care societatea civică protestează încă de la inaugurare, într-un mod original (vezi imaginea de mai jos) cu obiecte aparținând evreilor maghiar morți în lagărele naziste sau cu articole de ziar din presa vremii.

Monumentul controversat din Piaţa Libertăţii

Basilica Sfântul Ștefan.

Pentru unguri Sfântul Ștefan reprezintă o importantă latură a ființei naționale, fiind vorba de regele ce a creștinat Ungaria medievală, la anul 1000. Ca urmare a unirii celor două orașe dunărene (la 1873), statul austro-ungar a dat startul unei impresionante perioade de construcții în Pesta, orașul de la est de Dunăre, probabil pentru a nu rămâne mai prejos de bogăția istorică a Budei, vechea capitală maghiară.

Interiorul bogat decorat al Basilicăi Sf. Ştefan

Printre noile construcții apărute la sfârșitul secolului XIX, alături de Parlament, se găsește și Catedrala Sf. Ștefan, având aceeași înălțime de 96 de metri, număr simbolic al mileniului maghiar. În interiorul catedralei se află „Sfânta Dreaptă”, mâna mumificată a regelui Ștefan.

Târgul de Crăciun de la Bazilică.

În timpul iernii, între 24 noiembrie și 1 ianuarie, în piața din fața basilicii se găsește un Târg de Crăciun, cu brad, căsuțe tradiționale și proiecții luminoase pe fațada bisericii. Este și una din țintele urmărite de noi, astfel că aici facem o primă pauză în plimbarea noastră din prima zi a vacanței.

Târgul de Crăciun din faţa Basilicii Sf. Ştefan.

Dacă îți este foame, te poți arunca cu încredere la porții gustoase de supă gulaș, sarmale uriașe sau langoș. Langoșul, o rețetă tradițională maghiară, are origini oarecum comune cu panis focacius (focaccia italiană), fiind inițial un fel de pâine turtită, coaptă la foc deschis. Între timp, modul de preparare s-a pierdut, iar dacă la o vreme se făcea mai ales cu brânză rasă pe deasupra, acum sunt mari varietăți de umpluturi de la cartofi, ceapă prăjită, până la cârnați sau legume prăjite. Eu, cu siguranță am crescut cunoscând prea bine această plăcintă, langoș, ca este destul de populară prin bucătăria țărănească ardelenească.

Langoşul unguresc clasic, cu brânză. Târgul de Crăciun de la Basilica.

La unguri vinul fiert se dă la 300 ml, să te saturi (sau să te îmbeți). Face cam 950HUF (vreo 15 lei). Asta, în centru, la târg. Poți găsi și mai ieftin, pe stradă sau în berării. După un pahar și încă jumătate, se dusese tot frigul de pe stradă, doar că eram deja cu toate simțurile înfrânate.

Târgul de Crăciun şi Basilica Sf. Ştefan

La suveniruri de Crăciun nu pot spune că stau prea bine cei din târg. Găsești mai degrabă o cutiuță de paprica dulce sau iute, decât un globuleț colorat sau alte decorațiuni.

Căsuțele de sezon se întind din piața bisericii, spre Podul cu Lanțuri, de-a lungul întregii străzi Zrínyi și cam așa ne-am urmat și noi traseul. Dar, cum spuneam, în afară de mâncare locală, oferta este destul de subțire.

Podul cu Lanțuri

Este de știut că în Budapesta șoferii nu sunt prea grăbiți și destul de înțelegători cu pietonii. La intrarea pe binecunoscutul pod, fiecare turist trece pe unde îl apucă, nemaifăcând marele ocol spre zebră. Dar toata lumea e relaxată și pietonul și șoferul.

Podul cu Lanţuri, peste Dunăre.

Am ajuns și pe pod. Deja se simte destul de tare curentul de aer generat de marele fluviu. Destul de rar sunt zile senine pe Dunăre. Și când nu e ceață deasă tot se simte umiditatea și vezi mai ales în fotografii, dând un halou cețos imaginilor de noapte cu clădirile luminate.

Știați că acest pod, construit în 1849, are are o copie fidelă, mult mai mică la dimensiuni, peste Tamisa, în orășelul Marlow din Marea Britanie? Ambele poduri au fost proiectate de inginerul englez William Tierney Clark.

Podul leagă de mai bine de un secol vechile orașe ale Budei și Pestei și fără el fondarea noii Budapeste nu ar fi putut începe. Turiștii îl știu drept “Podul cu Lanțuri”, pentru că cei doi piloni de susținere sunt legați între ei de niște lanțuri imense. Denumirea este mult mai populară decât cea oficială, Podul Széchenyi. Înainte de construirea lui, în fiecare vară se ridica un pod temporar peste fluviu. În lipsa lui, se trecea cu feribotul, distanța până la primul pod fiind mai mare de cât cea dintre oraș și Viena.

Orașul Buda, jumătatea mai veche a Budapestei.

Dincolo de cei 375 metri ai podului începe vechiul Buda, fosta capitală regală a Ungariei. Cea mai bună perspectivă o ai încă dinainte de a trece Dunărea și mai ales seara când toate clădirile impunătoare sunt bine luminate.

Dunărea şi dealul Buda (Bastionul Pescarilor şi Biserica Matyas)

Cam tot districtul se identifică cu dealul cu același nume (cunoscut mai mult ca și Dealul Castelului), pe care au fost ridicate în secolul XIII primele fortificații și palate regale. Ceea ce vedem astăzi este o reconstruire în stil baroc, în timpul împărătesei austriece Maria Teresa (dinastia Habsburgilor) în secolul XVIII.

Bulevardul care vine de pe Podul cu Lanțuri, străpunge tot dealul prin tunelul Adam Clark. Ca fapt divers, Adam Clark are două mari opere inginerești în Budapesta, tunelul despre care vorbim și Podul cu Lanțuri (fără nicio legătură de rudenie cu proiectantul, purtând același nume).

Ajunși dincolo de pod, avem de ales cum să abordăm vechiul oraș Buda, căci mai multe destinații ne sunt la îndemână. Poți urca, spre stânga, pe o alee șerpuită, până la curtea exterioară a palatului Buda, poți alege Funicularul Buda, care te duce în același loc, dar scutind efortul pantei, bineînțeles pentru un anume preț (1200 HUF) sau poți alege să te pierzi pe străzi și scări întortocheate spre Biserica Matyas și Bastionul Pescarilor. Indiferent pe unde ai merge, ajuns în partea de sus a dealului, poți lega toate aceste obiective între ele foarte ușor.

Prima experiență culinară din Budapesta – Hunyadi Cafe

Nu poți veni la Budapesta și să nu încerci bucătăria ungurească. Ușor de spus, mai ales că până acum am tot reușit să sar peste pasul acesta important. Când călătorești în grup, devine mai ușor să începi să umbli prin localuri, mai ales că este de-ajuns să deschidă unul subiectul și-i întărâtă pe toți.

Până la urmă, Budapesta are niște prețuri destul de decente față de alte locuri din Europa, iar mâncarea este chiar foarte gustoasă, făcând din oraș și o importantă destinație culinară.

Ajungând în Buda, ne-am propus să căutăm un loc bun de savurat un gulaș unguresc, dar într-un restaurant mai cu specific, nu ceva turistic. Sorin ne-a tot amăgit cu un local pe una din străduțele unde fusese cazat în trecut la hotel. Doar că, ghinion, era închis. Până la urmă am dat peste Hunyadi Cafe, la un colț de stradă (Szalag utca).

La prima vedere, nu inspira prea multă încredere. Deși era pustiu, cum am intrat noi, l-am umplut. Da, nu cred că au mai mult de zece locuri. Decorul interior și atmosfera, ne-a convins că totuși era ceva local, care merită încercat. Și, doar ca să știți, pe TripAdvisor are notă bună (4,5/5).

Deși ungurii se laudă bine cu vinul, să știți că nu stau deloc rău nici la berea locală, (craft beer). Pe mine m-a convins o bere neagră, Alcatraz iar pe alții mai ales cea “Pale Ale”. Dacă v-am băgat în ceață cu asta, să știți că și eu eram un habarnist până să aflu pe Universitatea de Bere, care e treaba cu berea Ale. O bere se învârtea între 750-900 HUF, adică 10-15 lei.

Berea e bună, rece, aromată dar eu sunt tare curios de unde vine mâncarea, căci pe nicăieri nu miroase a bucătărie încinsă. Da, iarăși am dat dovadă de prea multă neîncredere.

Șase! Vine mâncarea. Nu mă pot abține și scot camera foto, atât de bine arată cratița (nici vorbă de farfurie). Sunt tare dezamăgit de mine că după atâția ani de călătorii, doar de curând am început să iau amintiri digitale despre mâncărurile ce ne-au întreținut energia prin vacanțe. Azi am ales să fac cunoștință pentru prima oară în viață cu supa gulaș ungurească. Cred că e vorba de câte case atâtea rețete și, cu toate că nu a fost cea mai ieftină alegere (vreo 2000 HUF), la final de cratiță am șters bine tot sosul rămas să nu pierd nici o fărâmă de savoare.

Una din multele rețete de supă gulaș

În cealaltă farfurie, șade bine rumenită o friptură de vită, îmbuibată bine în sos de paprica și cu “paste” de casă (de le pot spune așa, căci seamănă mai mult cu niște cuș-cuș). Și mai scumpă alegerea, dar la fel de gustoasă. Ce mai, eu știindu-mă gurmand, am mai mereu așa un fler când aleg ceva din meniu.

Friptură de vită, cu paste de casă.

Doar ca să te orientezi un pic în spațiu, un cuplu a scos din buzunar cam 8000 HUF pentru o masă cu fel principal, băutură și bacșiș (120 lei).

La Bastionul Pescarilor, biserica Matyas și orașul de pe deal.

La câțiva pași de Hunyadi Cafe, părăsești strada principală, Hunyadi Janos. Da este vorba chiar de al nostru Iancu de Hunedoara, al nostru dar și al ungurilor căci cele două națiuni împart mai multe figuri istorice, cu bune și și cu rele. După cum ziceam, părăsești strada și te îndrepți spre una din porțile de intrare ale terasei pe care se află Bastionul Pescarilor. Zona este un adevărat complex turistic, împărțită în monumente mai vechi sau mai noi.

De pe Bastion este una din cele mai frumoase perspective ale Dunării și Pestei. Nu cumpăra bilet (250 HUF) la cel mai nordic turn decât dacă vrei să faci vreo fotografie mai deosebită cu Matyas Templon și terasele private (și libere de oameni) ale Bastionului. Altfel, cea mai mare parte a teraselor au intrare liberă și aceiași faină vedere către Dunăre.

Ca și bastion, te-ai aștepta ca terasa să fie mai mult defensivă, dar din contră ea este mai mult impresionantă ca arhitectură și decorațiuni. Construit cu ocazia aniversării a 1000 de ani de la descinderea ungurilor în Panonia (ca multe alte clădiri ale Budapestei), nu i s-a întrebuințat nici un rol militar. Ungurii sunt foarte atenți la simbolistică. Arhitectura terasei este inspirată din cele existenta în zonă la sosirea ungurilor. Terasa are șapte turnulețe, ca de poveste, reprezentând cei șapte șefi de trib ce au condus ungurii în așezarea lor în Europa. Și tot aici, între bastion și biserica Matyas este statuia lui Ștefan, primul rege încoronat al ungurilor.

De ce se numește Bastionul Pescarilor? Un detaliu prea puțin cunoscut de turiști este că la poalele dealului, pe plajele Dunării, exista Víziváros, așa numitul oraș al apei și al pescarilor.

Biserica Matyas și terasele Bastionului Pescarilor.

Cea mai veche construcție de aici este Matyas Templom, biserică de prin secolul XIII, tare fain restaurată după ani și ani, cu fațada la piața Szentháromság. Biserica, ridicată pentru prima oară pe la 1255, a fost denumită așa după regele Matei Corvin (fiul lui Iancu de Hunedoara), care s-a căsătorit aici (chiar de două ori după cum ne spune istoria). De-a lungul anilor, forma bisericii s-a tot schimbat, iar pentru un secol și jumătate a fost transformată de turci în moschee, decorațiunile interioare fiind distruse și pierdute pentru istorie. N-am intrat niciodată în interior și îmi pare tare rău, căci din câte am înțeles este foarte frumos decorată, într-un predominant auriu. Când te pregătești să părăsești piața, treci pe lângă marele monument al Sfintei Treimi (sau al Plăgii, ridicat de supraviețuitorii molimei).

Biserica Matyas şi Statuia Sf. Treimi.

Cartierul de pe deal este o încrengătură de străzi pavate, vechi, dintre care Toth Arpad este o frumoasă promenadă deasupra zonelor mai joase ale Budapestei, dinspre vest, și pe care poți tot merge până ajungi la intrarea în complexul palatului Buda.

Palatul Buda.

Poate cea mai impresionantă construcție de pe dealul Castelului (Buda) este palatul. Teoretic, prima construcție de aici s-a ridicat prin anii 1200 și deși se numește Palatul Regal, niciodată nu a locuit aici familia regală. Vechiul palat (cel gotic) a fost distrus de armatele austriece, la 1686, când Buda a fost “eliberată” de sub turci. Da, am pus ghilimele, căci eliberarea nu a dus la renașterea independenței maghiare ci doar la un “transfer de proprietar” între ocupanții ultimilor o sută cinzeci de ani, turcii, și noii cuceritori, Habsburgii.

Palatul ce-l vedem azi, lung de peste 300 de metri, a fost ridicat de austrieci, prin secolul XVIII, într-un stil nou, baroc, dar forma lui actuală este rezultatul final al unei continue transformări, ultimele construcții fiind adăugate abia după al doilea război mondial.

Spuneam de palatul Buda că este un impresionant complex. În curtea interioară, pe un perete exterior al palatului, se găsește imensa fântână a lui Matyas, reprezentând o scenă de vânătoare.

Curtea exterioară este de fapt o terasă deasupra Dunării, terasa Savoy, în mijlocul căreia se găsește statuia generalului Eugeniu de Savoia, marele comandant militar austriac al secolului XVIII.

Palatul Buda şi statuia excvestră a lui Eugeniu de Savoia.

Știați că Eugeniu de Savoia este cel ce a cucerit cetatea Timișoara, de la turci, în anul 1716? De origine era francez, dar succesul carierei militare la avut ca și general austriac, multe din războaie conducându-le chiar împotriva Franței.

De pe terasă e una din cele mai largi perspective ale Budapestei, de la Parlament, Podul cu Lanțuri, cu întreagă Pestă și podurile Elizabeta și Libertății, până la Citadelă, cel mai înalt deal de deasupra fluviului.

Vechiul Pesta văzut de pe Terasa Savoia. Dunăraea, Podul cu Lanţuri şi Parlament,

Terasa Savoia este locul preferat de către localnici şi turişti pentru petrecerea nopţii dintre ani, sub focurile de artificii ce explodează pe întreg cerul Budapestei. Iei şampania, sticla de vin sau de bere (de te ţii bine la frig) şi ai grijă să porneşti de acasă cu o oră înainte dacă pleci din Pesta. Exact asta aveam să facem şi noi în seara ultimei zile din an, pe o vreme uşor ceţoasă, dar nu foarte friguroasă, doar un pic dezamăgiţi că avusesem aşteptări prea mari în privinţa artificiilor.

Pasărea Turul, simbol al regalităţii maghiare.

O statuie foarte intersenantă şi plină de semnificaţie pentru unguri este cea a păsării Turul, chiar la intrarea în complex, dinspre funicular. Turul era o pasăre mitologică, asemănătoare cu şoimul, fiind un simbol religios de primă însemnătate pentru triburile maghiare cuceritoare ale Bazinului Carpatic (sfârşitul secolului IX).

Statuia păsării Turul, Castelul Buda (Shutterstock)

Legenda spune că pasărea turul a apărut în visul lui Emese, când aceasta era însărcinată cu Álmos (tatăl lui Arpad). Turul avea un rol protector al micului Álmos, unul din întemeietorii naţiunii maghiare medievale.

Sfârşitul anilor 800 au fost hotărâtori pentru istoria Europei de est şi centrale. Triburile maghiare, conduse de Álmos, ajunseseră deja în stepele Pontice (regiunea joasă de la est de Carpaţi, cuprinzând Moldova şi Ucraina joasă de astăzi). Implicaţi în conflictele dintre Bizantini şi Bulgari (aliaţi cumpăraţi de diplomaţia de la Constantinopol), soarta lor avea să ajungă la moment de cumpănă, când la 894 AD bulgarii, ajutaţi de pecenegi, aveau să se întoarcă împotriva maghiarilor zdrobindu-le armata în bazinul de jos al Dunării, forţându-le astfel migraţia spre Bazinul Carpatic. În contextul acestor mari mişcări politice din Estul Europei, Turul apare în al doilea vis, cel al lui Álmos, pasărea salvând călăreţii maghiari de vultur (pasărea simbol a pecenegilor). În realitate Álmos nu avea să mai ajungă în Panonia, fiind ucis între timp (895 AD), fiul său, Arpad, devenind conducătorul triburilor, şi întemeietorul viitorului stat maghiar de la Dunărea de mijloc (după 896 AD).

Am făcut această paranteză mai largă, pentru că mi-am dat seama cât de bogată este simbolistica naţională maghiară şi că oricânt de mândri patrioţi am fi, noi românii, suntem destul de departe de bogăţia moştenirii vecinilor noştri. Nu vreau să fiu înţeles greşit, avem o istorie la fel de bogată şi diversificată, doar că mult prea puţin scoasă în valoare prin păstrare, memorare şi simbolizare.

Pe înserate, sfârşit de povestire.

După cum spuneam anterior, sunt mai multe căi de acces spre dealul Castelului (Buda) şi dacă tot te-ai ales cu un circuit îţi recomand ca întoarcerea să o faci pe sub ziduri, pe aleea şerpuită din parcul ce coboară până la piaţa Adam Clark şi Podul cu Lanţuri.

Noi ne-am împărţi încă de pe deal grupul de plimbăreţi, fotografii rămânând printre locurile păstrătoare de istorie, iar doritorii de o seară de bere căutând un local călduror, la nord de dealul Buda, spre podul Margrit, atfel că traseul de întoarcere a fost destul de diferit faţă de ce vă recomandam mai sus.

De reţinut ar fi, că dacă ora târzie şi oboseala te prind pe partea Dunării, dinspre Buda şi vrei să traversezi fluviul spre casă, e drum lung şi peste Podul cu Lanţuri şi peste Podul Margrit (peste 2 km de mers pe jos) iar singura variantă mai rapidă ar fi metroul pe sub fluviu, între staţiile Batthyány şi Kossuth Lajos (lângă Parlament).

Clădirea Parlamentului Ungar şi fluviul Dunărea, în dreptul staţiei Batthyány.

Vara, este o plăcere să vizitezi centrul Budapestei la pas şi o poţi face cu uşurinţă fără să ţii cont de vreun mijloc de transport. Iarna, în serile friguroase de pe malul fluviului, metroul şi tramvaiul devin o necesitate, iar cea mai bună variantă este un abonament zilnic (1650 HUF, echivalentul a vreo patru călătorii simple, iar pe româneşte aproximativ 25 de lei).

Ar mai fi multe, mult prea multe de spus despre Pesta şi Buda, „oraşele” de pe malul Dunării, dar am ţinut să rămân la ce am văzut în această vacanţă şi cu prilejul altor amintiri să povestesc şi despre ce am lăsat de-o parte. Dar, excursia noastră nu s-a încheiat şi voi mai reveni şi cu altă povestire despre ce poţi să mai faci în Budapesta.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *