Santiago de Chile

Aeroportul Arturo Merino Benitez

Pilotul ne anunță că începe coborârea spre aeroportul Arturo Merino Benitez din Santiago de Chile. Privirile se întorc repede spre hublouri, unde trebuie să ni se arate Aconcagua. Da, chiar el, cel mai înalt vârf al Americilor, care cu cei 6961 metri ai săi păzește două țări, Argentina și Chile. Puțin i-au lipsit să treacă pragul celor șapte mii, dar mișcarea plăcilor tectonice o va rezolva probabil în câteva milioane de ani.

Sorin fusese băiat fain și ne-a asigurat locuri la geam când am cumpărat biletele, dar cu toată zăpăceala din Roma și Rio de Janerio, ne pierdusem și locurile așa că ne-am trezit cu toții la mijlocul sau la marginea rândurilor. Vecinul amabil, de la hublou m-a ajutat să nu aterizez cu mâna goală și mi-a făcut câteva fotografii cu telefonul împrumutat.

La prima vedere, aeroportul din Santiago nu pare foarte mare și, deși deservește unul din cele mai mari orașe din America de Sud, este doar al șaselea ca număr de pasageri. Știți că este moda asta, recentă, ca aeroporturile să poarte nume de personalități. Santiago nu este o excepție așa că am fost și curios să aflu că Arturo Merino Benitez este un aviator celebru, fondatorul companiei naționale de transport aerian, LAN, și cel ce a creat Fuerza Aérea de Chile (FACh), aviația militară a statului chilean.

Ce ai nevoie pentru a intra in Chile?

La controlul pașapoartelor trebuie să prezentăm formularul de intrare/ieșire din țară, pe care l-am primit spre completare în avion. Este o formalitate, dar poliția de frontieră verifică cu mare atenție toate datele și ne întreabă de sănătate, pe fiecare în parte. Unde călătorim, cât stăm în țară, pe unde suntem cazați, dacă suntem căsătoriți. Da, unii da, alții nu. Important de știut este că în Chile poți intra cu pașaport permanent sau temporar (spre diferență de Peru unde nu ai voie decât cu pașaportul permanent și pentru asta trei dintre noi au fost nevoiți să își facă acte noi înainte de plecare).

După ce ne-am văzut cu pașapoartele ștampilate, mergem la recuperat bagajele. Nicio surpriză. Rucsacii sunt întregi, nu lipsesc. Urmează scanarea de către cei de la siguranța alimentară să îi spun așa. Chile are o politică strictă privind alimentele ce le introduci în țară. Nu ai voie cu produse din carne, brânzeturi, fructe, legume, semințe, că-s proaspete sau uscate. De data asta am ieșit în regulă, deși Dana avea pe la ea niște semințe de chia. A crezut că prin Chile nu găsești de toate.

Ne documentasem înainte de plecarea de acasă. Chile, în general este o țară foarte sigură și cea mai dezvoltată economie a Americii de Sud (prosperitate, indicele dezvoltării umane, stabilitate politică, democrație, etc.). Cu toate aceasta, Santiago este cel mai nesigur loc de aici. Fiind o metropolă de aproape 8 milioane locuitori (jumătate din populația țării), contrastele sunt mari, există mulți imigranți, există și bogați și săraci și asta duce la o nesiguranță destul de ridicată pentru turiști, de la a fi păcăliți, până la a fi jefuiți sau făcuți la buzunare pe stradă. Potrivit site-ului Numbeo, indicele de siguranță este comparabil cu cel al Romei sau al Atenei, dintre capitalele Europei.

De ce fac introducerea asta? Ca în orice capitală a lumii, aeroportul este principala poartă de intrare și de aici trebuie să ai grijă la toate sfaturile de călătorie citite prin ghiduri.

Evită să schimbi bani în aeroport, pentru că e cel mai prost curs și se percepe un comision de 1.5$ pe tranzacție. La un curs oficial de 660 CPL/$, la singurul ghișeu din aeroport am fost nevoiți să luăm cu 615. E drept, cât să ne ajungă de un taxi până în centrul orașului.

• Cel mai ieftin să ajungi în oraș este cu autobuzul. Există câteva companii care au curse la fiecare 10 minute, durează aproximativ 40 de minute până în centru și costă 1700 CPL (aproximativ 3$). Una din ele este Centropuerto.
• A doua variantă este taxiul. Deși se recomandă că prețul ar începe de la 12000 CPL cu taxiurile oficiale, prețurile pot ajunge până la 30000 CPL cu cele neoficiale.

Acum care cum sunt, cine știe, că toți prin aeroport umblau cu ecusoane la gât că-s „Taxi Official” deși unii le aveau scrie cu pixul, și cereau 18-19000 Pesos până în oraș. Ne-a convins un tinerel, mai bine îmbrăcat și cu aer mai european, că el e cel mai ieftin la 17000, deși până la urmă avea să realizeze că nu are să ne dea tot restul.

Santiago del Nuevo Extremo

Santiago este unul din cele mai mari orașe ale Americii de Sud. Mai mult de jumătate din chilieni locuiesc aici, la jumătatea distanței dintre Anzii Cordilieri și oceanul Pacific. Santiago del Nuevo Extremo, este numele original, dat de Pedro de Valdivia la 12 februarie 1541, conchistadorul spaniol de a primit însărcinarea de a cuceri pământurile de la sud de Peru.

Cucerirea Chile a fost cea mai grea și îndelungată întreprindere europeană în Americi iar Santiago a fost unul dintre primele orașe fondate în noua țară (alături de La Serena, Valparaiso, Conception sau Valdivia). Cucerirea a fost grea mai ales pentru că spaniolii erau puțini (Valdivia a ajuns cu doar 150 soldați la sud de deșertul Atacama, intrarea în Chile) iar triburile locale nu formau un singur factor de putere, precum în Peru, astfel încât o singură bătălie să decidă soarta acestui pământ. Forțele spaniole s-au fărâmițat în multele bătălii duse cu diferitele triburi denumite generic araucani (sau mapuche), orașele au fost distruse și reconstruite după multe astfel de lupte iar după câteva zeci de ani nu au reușit să avanseze mai jos de Concepcion și râul Bio-Bio. Araucania, înconjurată la nord de Chile iar la sud de teritoriile australe chiliene (Patagonia și arhipeleagul) și-a păstrat independența până la sfârșitul anilor 1880.

Santiago cel nou și Plaza de Armas

Orașul de astăzi este unul modern, cu skyscrapers, întins pe o mare suprafață între câmpiile dinspre Pacific și culmile înghețate ale Anzilor. În zilele senine, de pe Cerro San Cristóbal se desfășoară o superbă panoramă a orașului, cu Aconcagua înzăpezită în fundal.

Dacă doriți să aveți o panoramă de 360 grade asupra orașului, puteți încerca și Torre Gran Costanera, cea mai înaltă clădire din America de Sud (300 metri). Se poate intra în fiecare zi, de la 10 la 22, costă 10000 CLP (miercurea, 7500).Centrul istoric se păstrează, amestecat cu clădiri moderne, în jurul Plaza de Armas, vatra inițială a orașului, în care spaniolii au ridicat la 1565 Catedrala.

Noi am ajuns abia pe seară la cazare. Dezamăgitor în realitate, arăta cu mult mai bine pe Booking.com, unde făcusem rezervarea (Roraima Apartaments – 232USD pentru două nopți, tot grupul). Ținând cont că oricum din 2 zile cât ne programasem pentru Santiago, ne-au rămas doar câteva ore de seară să vedem orașul, am trecut peste condițiile proaste ale apartamentelor și am profitat de poziția foarte apropiată de Plaza de Armas până la care am făcut circa zece minute de mers pe jos.Cam atât aveam timp să vizităm în scurta seară. O piață cu aspect tropical, flancată de palmieri răcoroși în zilele calde de vară (Santiago se află într-o zonă de climat semi-arid). Catedrala Metropolitană, străjuită de moderna clădire de peste drum, fac o punte între trecut și prezent.Amurgul se lasă mai mereu peste oraș cu un cer foarte colorat spre apus. O văzusem în multe imagini. Poluarea își spune cuvântul și prin coloritul norilor de apus.

Piața este plină de localnici, dar și de imigranți ce nu par a face altceva decât să piardă vremea pe acolo. Foarte mulți localnici se adună în partea estică a pieței pentru a juca ajedrez (șahul spaniol) și este suficient să treci printre ei și să provoci la o partidă.

După ce s-a întunecat și ne-am terminat seria de fotografii de amurg, ne-am învârtit prin jurul pieței căutând o casă de schimb valutar mai convenabilă. Fiind vineri seara, cam toate se grăbeau să se închidă, dar am dat peste o curiozitate latino-americană, galerie comercială în spirală, cu tot felul de magazinașe care aduc a chioșcăretele noastre de pe la Brintex sau Orizont: Galeria Comercial Bandera Centro, pe strada Catedral. Cu mai toate magazinele închise la ora asta, cu un aspect oarecum neprimitor, având un aer de loc dubios, nu am stat prea mult să căscăm ochii și ne-am întors în centru.

În Santiago trebuie să ai grijă la buzunare

Vă spuneam că Santiago este un oraș al contrastelor și că nu este între cele mai sigure locuri de pe acest continent. Există o tactică de a te fura la buzunare pe stradă, chiar și în plină zi. Ionuț și Dana aproape au făcut cunoștință cu asta. Lucrează câte doi, sau mai mulți, unul trece pe lângă tine și te stropește cu o seringă cu găinaț sau alt lichid murdar, iar celălalt îți sare în ajutor să te „curețe”.Vuietul oraşului se stinge odată ce paşii ajung tot mai aproape de apartament.

Noapte bună Santiago. Mai trecem peste o săptămână, dar doar ca să te salutăm.