• Menu
  • Menu

Puerto Natales, la Ultima Esperanza

Puerto Natales este un orășel destul de nou, în Patagonia chileană. Orășel, că are doar 19.000 locuitori, dar cred că este a doua localitate ca mărime, din sudul extrem al țării (după Punta Arenas). N-aș putea spune de unde îi vine numele, nici măcar cum s-ar traduce (orișicât am căutat pe internet). Nu știu dacă e corect să îi zicem Portul Localnicilor, la descoperirea lui de către europeni fiind locuit de popoare primitive ca Alacalufi și Tehuelchi.

Puerto Natales și statuia gigantului Milodon.

Povestea locurilor.

Orășelul se află pe malul fiordului Ultima Esperanza (golful Almirante Montt) ale cărui fundături au fost scotocite pentru prima oară de europeni pe la 1557, când exploratorul spaniol Ladrillero s-a pierdut prin amalgamul de fiorduri și canale, căutând Strâmtoarea lui Magellan. El a și dat numele de Ultima Esperenza, crezând că pe aici ar fi intrarea în strâmtoare. Într-un final a reușit să traverseze de la vest spre est, ajungând la Capul Fecioarelor, dar în cursul anului 1559 expediția a eșuat și Ladrillero și-a pierdut viața prin strâmtorile patagoneze, alături de echipajul său. Fusese prima încercare a guvernoratului spaniol din Chile (Valdivia) de a lua în posesie Patagonia.
La fel ca și restul Patagoniei, sute de ani spaniolii un au mai prea fost interesați de aceste pustietăți, mai mult decât de a le declara formal posesiuni regale. Puerto Natales a fost înființat abia pe la 1911, cu coloniști europeni.

Primele impresii ale primului contact cu un peisaj urban austral.

Primul contact, visual, l-am avut privind pe geamul autocarului, în coborârea lungă spre locurile joase de lângă fiord. Următorul a fost cu autogara nou construită, cu o arhitectură modernă, puternic contrastantă cu restul peisajului.

Înainte de toate, trebuie să rezolvăm probleme administrative și să ne cumpărăm bilete de autocar pentru dimineața următoare, spre Torres del Paine. Sezonul turistic deși este la final, tot sunt destui călători în zona și există șanse mari să nu găsești dimineața, la prima oră, locuri la autocar. În mica autogară a orașului, trei companii se bat între ele să-ți ofere bilete de bus spre parcul național (Buses JB, Buses Gómez, Buses María José). Prețul e același (15000 pesos dus/întors, aproximativ 25 US$), orele sunt aceleași (dimineața la 7.30 și la amiază 14.30), dar na, trebuie să existe și economie de piață, concurențială.

Încheiată problema cu biletele de a doua zi, urmează să explorăm (la pas) jumătate de oraș, până la cabana închiriată pentru o noapte în chiar mijlocul localității.

Puerto Natales și fiordul Ultima Esperanza.

Timp de zece minute coborâm de-alungul unei străzi plină de case tipic patagoniene, de lemn, și cu un singur rând de geamuri. Sincer nu prea mi-ar inspira încredere că nu intră vântul prin ele, în timpul iernii australe.

Stradă din Puerto Natales.

În schimb toate sunt divers și viu colorate, așa cum se practică prin micile localități de la latitudini extreme, ca o luptă a omului împotriva deprimării. Cam așa arată tot orașul, poate cu puțin aer de loc părăsit (dacă-l privești de la distanță, de pe colinele pustii, cu ierburi trecute de vreme, senzația de abandonare te cuprinde un pic).

Cabañas Patagonia Insitu, chiar în mijlocul târgului.

Cazarea am nimerit-o destul de bine, central să nu avem prea mult de mers pe jos prin împrejurimi. Îi spune Cabañas Patagonia Insitu, iar prețul de o noapte pentru 6 persoane a fost de 105 US$. Dacă am fi ales plata cu cardul, s-ar mai fi adăugat taxele chiliene, dar plătind cash, străinii pot fi scutiți de plata suplimentară. Nu am înțeles nici de ce și sincer să fiu nici nu ne-am bătut capul să intrăm în detalii.

Dacă tot am pomenit cuvântul “cabañas”, am câteva cuvinte de spus despre tipurile de cazări din Chile. Ele pot fi hostería (hoteluri), hostales (hostel-uri), residenciales (pensiuni), hospedajes (similare cu pensiunile, dar mai simple), cabañas (case de vacanță) sau refugios (cabanele de munte). Ne vom tot întâlni cu acești termeni în săptămâna ce avea să urmeze.

Cabana ne-a plăcut tare mult. Era construită în același stil, ca toate casele de lemn din oraș.

Cabana Patagonia Insitu (Booking.com)

Parterul era ocupat de un living mare, în care să ne găsim cu toții câte un locșor, iar cele trei camere de dormit se aflau la etaj. Să ne odihnim bine înainte de o săptămână întreagă prin munți.

Cumpărăturile de ultim moment sunt importante pentru drumețiile din zonă.

Ne-am rezolvat rapid cumpărăturile pentru următoarele zile, la supermarket-ul de la colț. Prețurile, ca în toată Patagonia, mari. Nu mai conta că ești localnic sau turist. O bere în magazin, undeva la 1200 pesos (2$), niște supe la plic cam 600-800 pesos (1-1,5$), pâinea vreo 500 pesos, 1 kg de mere 1200 pesos și tot așa. Dacă vreți să vă faceți o idee cam cât de scumpă e Patagonia, vedeți aici.

Foarte important e să țineți cont că în parcul național Torres del Paine nu prea găsiți produse de magazin (resurse limitate pe la campinguri sau cabane) și oricum sunt mult mai scumpe. Neapărat să vă aprovizionați din Punta Arenas sau Puerto Natales. Și încă o informație de destul de importantă: nu vă bazați pe bancomatele din Puerto Natales. Nu prea sunt alimentate iar fluxul de turiști fiind mare există șanse mari să nu puteți scoate bani. Asigurați-vă încă din Punta Arenas că aveți tot ce vă trebuie.

Cred că în Puerto Natales sunt mai multe magazine cu articole de munte decât prăvălii alimentare, ca să spun așa. E și drept că dacă nu ți-ai cumpărat de aici ce ai nevoie pentru zilele petrecute prin munți, acolo sigur nu ai să găsești. Importante sunt mai ales buteliile de primus, despre care povestisem că nu ai cum să le cari din Europa.

Despre ce poți mânca sau bea, în Patagonia.

Vă spuneam anterior că nu vita este carnea preferată de patagonezii chilieni, ci mielul nene, numitul “cordero”. Între zecile de restaurante din oraș, găsești destule și cu mâncare locală, că e de miel (Cordero Magellanico, Chuletas de Cordero), de vită (Lomo Saltado) sau de porc (Lomo de Cerdo), mai toate însoțite de cartofi prăjiți și chiar ouă ochiuri deasupra. Un meniu de carne te poate ajunge la 8-12000 pesos (12-20$) în funcție de alegere, mielul e mai scump, ți-e clar.

Empanadas de Cordero, o specialitate tipic patagoneză.

Și peste tot berea Austral (mai ales Austral Torres del Paine) sau berea Hernando de Magallanes (foarte gustoasă în cele trei versiuni ale ei: golden ale, imperial stout și indian ale pale, prima fiind alegerea blogger-ului să spun așa).

La plimbare pe țărmul fiordului Ultima Esperanza.

După ce ne-am văzut cu proviziile cumpărate, bine mâncați și cu berile enumerate mai sus savurate, nu ne rămânea decât să ne bucurăm de câteva ore plăcute de plimbare prin oraș. Dacă în Punta Arenas am fost oarecum supărat că nu am ajuns cu piciorul la apele oceanului, aici nu voiam să mai greșesc.

În Puerto Natales totul este simplu. Străzile, cam toate, duc la vale spre malul oceanului. Iar malul oceanului (impropriu spus așa, căci suntem destul de departe de apele deschise) este cel mai plăcut pentru promenadă și e amenajat ca atare.

Gaşca de fotografi, pe malul fiordului.

Dinspre nord spre sud, pe o distanță de vreo 2 kilometri, poți alege promenada sau malul apei, de la rondul monumentului Mylodon, până la portul orașului și “cimitirul de bărci”.

Dacă nimerești o dupamiază senină ca a noastră, natura îți înșiră toți munții înzăpeziți de dincolo de ape, cu impresionantul ghețar Balmaceda (2146 m) ce-și coboară ghețurile până în apele fiordului.

Fiordul Ultima Esperanza și Ghețarul Balmaceda (2146 m).

Mult mai departe poți vedea chiar și până și albul muntelui Paine Grande (3050 m) cu platoșa de gheață pe creasta trapezoidală. Pe dânsul îl vom studia mult mai aproape zilele următoare.

Dacă e să cauți pe internet, ai să vezi că acest loc este cel mai bine reprezentat în imagini de siluetele întunecate ale pilonilor de lemn ai vechiului ponton abandonat de oameni și vreme. Iar dacă te prinde apusul pe malul fiordului ai să ai parte și tu de imaginile generice ce însoțesc căutările pe web despre “Puerto Natales”.

Fiordul Ultima Esperanza și muntele Paine Grande (3050 m)

Mult mai aproape de noi sunt câmpurile de mușețel ce însoțesc vara și toamna malul fiordului. Iar dacă știi să te folosești de ele poți scoate imagini deosebite cu golful.

Tot la apus, soarele aflat tot mai jos și tot mai moale în reflexii, aruncă lumini foarte vivide spre coastele golașe și puternic erodate ale muntelui Cerro Doroteea, cel pe lângă care coboară șoseaua Ruta de Fin del Mundo de la Punta Arenas înainte să se întâlnească cu orașul.

Cerro Doroteea, lângă Puerto Natales.
Puerto Natales

Povestea monumentului Mylodon și Mâna din Puerto Natales.

Dacă ajungi în Puerto Natales, cu singurul obiectiv de a fi un pas de lansare spre Torres del Paine, ai să ratezi multe din atracțiile locurilor, sau ai să întâlnești monumente pe care nu ai să le înțelegi (așa cum am făcut-o noi). Dacă dai nas în nas cu ursul acela mare de piatră, de la intrarea în oraș de pe ruta 9, chiar pe malul golfului, să știi că nu e urs. Unde-ai mai văzut tu urs cu coadă ca de crocodil? Este un milodon (mai pe românește, leneșul de uscat), un uriaș specific Patagoniei și dispărut acum vreo 5000 de ani.

La 25 de kilometri spre nord, se găsește Peștera Milodonului, o rezervație naturală, unde pe la 1895 s-a descoperit un schelet și resturi de piele și blană ale acestui animal preistoric dispărut. Dacă aveți timp, nu o ratați, mai ales că primiți bonus și o superbă panoramă spre Ultima Esperanza și Anzii Patagonezi, albiți de ghețuri veșnice.

Câțiva pași mai încolo, un alt complex statuar ne atrage atenția. O mână, cu cinci degete (Monumento del Mano), pe jumătate îngropate în trotuar. Nu îi știu însemnătatea, dar se pare că îi aparține lui Mario Irarrázabal, sculptor chilean care s-a remarcat mai ales prin Mano del desierto, de la Antofagasta.

De la Ultima Esperanza, un gând pentru navigatorii spanioli de acum sute de ani.

Locurile par foarte prietenoase în lumina blândă a soarelui tomnatic, dar să nu uităm că acum sute de ani marinarii spanioli erau tare înfricoșați de furtunile acestei fundături de lume, pe care au descoperit-o tocmai aruncați dintr-o parte în alta de apele fioroase ale fiordurilor prin care nimeriseră, cu permanenta temere că or să se frângă de munți.

Dar, dacă marinarii spanioli căutau doar drumul dinspre un ocean spre celălalt, fără să le pese prea mult de ce oferă interiorul acestei țări (și care pe atunci chiar nu oferea decât vânt, pustietate și înfometare), pentru noi locul este mai ales poarta de plecare spre minunățiile naturale ale Patagoniei.

Emi

În urmă cu zece ani a avut parte de prima călătorie în afara țării. Au fost două săptămâni de vis printre verdele pășunilor, albul ghețarilor și albastrul cerului, în mijlocul Alpilor. L-a molipsit atât de mult aerul tare al vacanțelor, încât de atunci nu s-a mai putut opri din călătorit.

View stories

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *