• Menu
  • Menu

Pisa, orașul cu turnul înclinat

Mi-au cam fluturat emoțiile la coborârea spre Pisa, dar am avut certitudinea că totul ține de curenții de aer care azi or fi fost mai năzdrăvani. Trecând peste emoțiile mai sus amintite, ne-am dat jos din avion, ușurați, în aerul plăcut de cald al orașului.

De la aeroportul Galileo treci șoseaua din față, apoi traversezi pe unde nu trebuie pe sub un pod (dar toți făceau asta) și ești deja în oraș. Simplu! Rucsacii ușori parcă ne împing de la spate și după câteva minute ne băgăm pe străduțe laterale căutând Hostel Station Pisa. După vreo jumătate de ceas de așteptare ne întâlnim și cu Carlo, gazda noastră, care ne parchează fain frumos într-un dormitor de 8 paturi, zice-se plin de fete. Și încă ce fete … doar că nu le-am găsit prin camera.

Am aruncat lucrurile prin dulap și ne-am urnit repede afară să dăm un tur de oraș. Nu de alta, dar trebuie verificat ce e de văzut și cam pe la ce oră de pozat. Harta de la hostel este numai bună și, după ce trecem prin pasajul gării centrale din Pisa, intrăm în centrul istoric al orașului … partea de la sud de râul Arno. În mai puțin de zece minute atingem celebrul râu, în dreptul podului Solferino.

Râul Arno în Pisa.

Despre Pisa, un pic de trecut.

N-am spus prea multe despre Pisa, unul dintre cele mai vechi orașe ale peninsulei. L-au fondat etruscii (deși Strabo se referă la originea greacă a acestui oraș, urmare a războiului Troiei, așa cum aceeași legendă a Troiei avea să ducă la fondarea Romei), l-au ocupat apoi romanii care l-au declarat colonie în 180BC. Odată cu decăderea și apoi prăbușirea imperiului, Pisa a trecut în stăpânirea herulilor, ostrogoților, bizantinilor și apoi a longobarzilor, pentru ca în evul mediu să joace un rol principal în istoria Italiei că republică independentă, dominând la un momendat toată Toscana, în mare rivalitate cu Florența (cea care avea să o și supună în timpul dinastiei de Medici).

Biserica Santa Maria della Spina.

Înainte să trecem podul Solferino (ce nume cu rezonanță napoleniană) prima clădire ce ne sare în ochi este micuța biserică Santa Maria della Spina, aflată pe partea sudică a râului, chiar pe malul acestuia. Frumoasă bisericuța gotică este bine înzorzonată cu tot felul de detalii arhitecturale și a primit acest nume deoarece se consideră că în trecut s-ar fi aflat în ea o bucată din coroana de spini pe care a purtat-o Iisus pe cruce. Biserica datează din secolele XIII/XIV (ar fi fost reconstruită la 1325) și fusese ridicată pe un vechi templu antic.

Biserica Santa Maria della Spina

Trecem peste podul Solferino, privind apele întunecate ale lui Arno. Uneori este un râu mai prăpădit, alteori face ravagii, așa cum în 1963 aproape a distrus Ponte Vecchio din Florența, situată în amonte de Pisa.

Piazza dei Miracole.

Pe îngusta arteră Via Roma ajungem în Piață Miracolelor, acolo unde găsești principalele atracții ale Pisei: Turnul Înclinat, Catedrala și Baptisteriumul, toate înconjurate de o mare de verde, sub zidurile de nord ale orașului.

Fusesem avertizat că aici e țigănie mare, și asta am și găsit. Sute de oameni ignorând semnul “nu călcați iarba”, de parcă de dincoace de gard nu și-ar fi putut face celebrele fotografii în care sprijină cu podul palmei turnul să nu cadă. Mii și degeaba … iar dincolo de aleea principală un mare talcioc cu tot felul de minunății, mai mult sau mai puțin specifice Toscanei.

Eram tare dezamăgiți să ne strecurăm prin mulțime și să nu putem fotografia fără să avem în cadru sute de „înghesuiți”, căci altfel nu le pot spune celor aflați dincolo de gardul ce a ar fi trebuit să ne separe de suprafața verde. Într-un final, după jumătate de ceas de “agonie”, un fluierat insistent ne atrage atenția, arătând că totuși există și un paznic pe aici. În câteva minute sutele de dispar din spațial verde, alungați de gardian, readuși la bunul simt care ar trebui să existe când ești prin vacanțe.

Catedrala din Pisa şi Turnul Înclinat.

Ne-am lămurit și cu Piața Miracolelor și am găsit de cuviință să dăm un tur al orașului, înainte să se lase seara. Pentru crepuscul aveam să ne întoarcem la turn, atunci când nici lume numai e și când luminile încep să dea imagini deosebite.

Plimbare prin Pisa medievală.

Trecând pe lângă zidurile de nord ale orașului ajungem într-o mică piață cu un palat a cărui curte interioară ne atrage. Este vorba de Palatul Arhiepiscopului, construit în secolul XV. Curtea este deosebit de frumoasă și de bine luminată, iar în mijlocul ei tronează o frumoasă statuie în stil baroc.

Pisa. Palatul Arhiepiscopal.

După răcoarea curții rătăcim minute întregi pe străzile înguste ale Pisei medievale. Căutăm și ceva de mâncare, dar și ne tot distragem atenția cu arhitectura ce o întâlnim în drum. O nouă piață ne scoate în cale Biserica Santa Caterina. Era prima din multele întâlnite în Toscana cu același tip de arhitectură. În timp ce nava este construită din cărămidă roșie, și cu un turn înalt, fațada este adăugată ulterior, în stil baroc, din marmură albă. Un contrast deosebit. Aveam să-l vedem la multe biserici din Florența.

Pe una din străduțele de lângă biserica San Francisco, găsim o mică dugheană cu ceva shaorma. Nu e tradițional, dar e rapid și ieftin. Dându-ne drept studenți mai prindem și o reducere, așa că la 4,5 euro înghițim un kebab picant, o porție de cartofi prăjiți și o Cola lattina (doză). Cu burțile umplute altfel stai de vorbă cu “infractorul”, și ne revine cheful de umblat pe străzi.

Nu pentru multă vreme, căci soarele după-amiezii, nevoia de siesta și nu în ultimul rând lenea ne îndeamnă să căutăm un loc unde să ne întindem oasele. Trecem iar râul Arno peste podul Della Fortezza de data asta. Dincolo se află Fortezza di San Gallo, din păcate nedeschisă publicului. În schimb parcul din fața ei este deosebit de primitor și cu verdeață și cu umbră, și cu multă poftă de somn. Așa că punem rucsacii sub ceafă și furăm vreo două ceasuri din căldură zilei. Să fim odihniți la apus …

Pe drumul de întoarcere intrăm în zona comercială a Pisei vechi, dincolo de Ponte Mezzo și Piața Garibaldi și după câteva rătăciri pe străduțe înguste în căutarea turnurilor cetății, dăm peste Piața Cavalerilor (Piazza dei Cavalieri) unde două construcții frumoase îți atrag privirile: Palatul Cavalerilor și Biserica San Stefano dei Cavalieri, frumoase exemple ale stilului baroc.

Pisa. Piazza dei Cavaleri.

Ne-am întors la Piața Miracolelor, căutând un supermarket, ceva greu de găsit prin Pisa. Dacă nu întrebi … Dacă întrebi afli că și italienii mai în vârstă știu uneori engleză … doar uneori, și ăsta a fost norocul nostru că am nimerit la cine trebuie. Așa am aflat și că am trecut de două ori pe lângă un mare VEM aflat aproape de stația de tren Rossore. Ne aprovizionăm în sfârșit cu mâncare acceptabilă la preț (să pregătim seara o salată de ton amestecată cu verdeață și roșii gustoase) dar mai ales ne aprovizionăm cu bere ieftină. Și nu orice: Peroni; care aici este într-adevăr foarte ieftină.

Ora albastră, Piaţa Miracolelor.

Până să înceapă “ora albastră”, rezemăm preț de jumătate de ceas zidul vechi al cetății, cu ochii ațintiți spre catedrala, savurând berea rece …

Baptisteriul catedralei din Pisa.

La amurg pierdem ceasuri bune prin grădina de sub catedrala și turn. Noi și pakistanezii ăia obositori care te tot îndeamnă să le cumperi prostiile ce le vând pe stradă. Și-ți mai stau și în cadru de parcă nu ar vedea că nu-i dorești în fotografii.

Piazza dei Miracoli, la ora albastră.

Ne întoarcem pe drumul nostru, mai poposim câteva minute bune sub Santa Maria della Spina iar apoi luăm obositorul drum spre casă, cam jumătate de ceas de mers de la catedrală până la hostel-ul aflat dincolo de gara principală.

În loc de rămas bun.

Unii spun că în două ore vezi cam tot ce ai de văzut în Pisa. Noi am avut jumătate de zi la dispoziție, în care oricum nu aveam altceva ce să facem, dar a fost suficient să descoperim că dincolo de Piazza dei Miracole există și altceva în Pisa, iar dacă vrei să afli chiar totul nu îți ajunge o zi. E suficient să îți dorești să te rătăcești pe străduțe înguste și pline de aer medieval, încât să simți că dorești să dai ceasul măcar cu câteva secole înapoi.

Seara se încheie cu salată de ton, bere rece, și dezamăgirea că povestea cu fetele a fost doar o poveste, dar bucuroși că l-am cunoscut pe Romi, ardeleanul nostru cu desaga plină cu slană, ceapă verde, caș și țuică. Dezmăț gastronomic …

Noapte bună! Ne vedem în Cinque Terre.

Emi

În urmă cu zece ani a avut parte de prima călătorie în afara țării. Au fost două săptămâni de vis printre verdele pășunilor, albul ghețarilor și albastrul cerului, în mijlocul Alpilor. L-a molipsit atât de mult aerul tare al vacanțelor, încât de atunci nu s-a mai putut opri din călătorit.

View stories

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *