Pentru noi Yucatan va începe cu orașele coloniale și ruinele mayașe, lăsând Riviera Maya și bălăceala pentru ultimele zile ale vacanței
De la Cancun spre Merida e drum lung, de vreo 300 kilometri, dar profitând de autostrada 180 ajungi în vreo trei ore. Autostradă este un pic prea mult spus. Să nu ai așteptări nici măcar pe la ce ai văzut la noi. Drumul străbate sălbăticia, fără vreun gard de protecție la exterior, separarea între benzi fiind realizată printr-o fâșie de junglă lată de câțiva metri. E drept, nu te-aștepți să treacă vreo vacă strada, cel mult un jaguar. Din loc în loc se formează un spațiu gol de “retorno”, pe unde poți trece dintr-o direcție de deplasare în cea opusă. Despre experiența condusului în Yucatan am scris deja aici.
Drumul spre Merida a fost mai mult pustiu, ceva tipic prin Mexic datorită taxelor ridicate pentru șoseaua rapidă. Noi am plătit vreo în total 380 pesos (20 USD), de la Cancun la Kantunil (250 km). Cum te apropii de destinație jungla verde dispare, lăsând loc unor terenuri aride, cu tufărișuri uscate iar drumul rapid se pierde în centura exterioară a orașului, unde mereu te așteaptă un filtru de poliție, cum pomenisem anterior, înarmată până în dinți.
Introducere la Merida
Merida este cel mai mare oraș din Yucatan, 900.000 mexicani locuind pe străduțele înguste, cu case multicolore, cele mai multe cu un singur nivel. Cei câțiva kilometri ce despart periferia de centrul orașului, nu par prea atractivi. Privind dincolo de geamurile mașinii, parcă nu vrei să te dai jos și să străbați la pas cartierele. Mexic-ul autentic și atmosfera aceea nesigură din miturile urbane se simte din plin. Fără nicio legătură cu ce am spus mai devreme, orașul mai aste cunoscut ca fiind metropola cu cel mai mare procent de populație indigenă din țară, aproximativ 60% dintre localnici fiind Maya.

Ok, de ce am venit totuși la Merida? Pentru că orașul are unul dintre cele mai tipice centre istorice coloniale din America hispanică. Spaniolii au cucerit peninsula Yucatan mult mai târziu decât Mexicul central (Merida hispanică a fost fondată de conquistadorul Francisco de Montejo, la 1542, pe locul orașului indigen T’hó) dar cu toate astea se spune că el este este cel mai vechi oraș al Americii, locuit în continuu din perioadă mayașă până astăzi.
Cum mă orientez mai ușor prin concedii
Văzut din satelit, Merida pare o uriașă pânză de păianjen cu mii de străzi intersectate la fiecare câteva zeci de metri. Prin toate orașele mexicane în care vom ajunge, vom remarca stilul acesta de împărțire și numerotare a străzilor, toate paralele între ele, cele impare intersectându-se cu cele pare. Stând așa pe margine te întrebi cum am găsit din prima hotelul? Păi, de ani de zile folosesc o aplicație mobilă, OSM Android+, foarte bună pentru navigarea offline sau online. Pe versiunea plătită pot instala un număr nelimitat de hărți iar ca să fim siguri de conectivitatea GPS și internet am cumpărat în Cancun cartele GSM preplătite cu numere de Mexic (ai nevoie de pașaport și vreo 10USD pentru varianta de 1000 minute și 2Gb date).

Cum spuneam, noroc cu GPS-ul de pe telefon, care ne-a dus bine mersi prin toată puzderia de străzi cu sens unic, din centrul vechi, până la ușa hotelului unde aveam rezervare. Hotel Colon, l-am găsit pe Booking.com și am plătit pentru o cameră aproximativ 1600 MXN pentru două nopți. Cazările prin Mexic arată un pic prea bine în imaginile de pe net și puțin mai rău în realitate, dar cel puțin aici ne-am simțit în siguranță. Pentru mașină aveam parcare privată (cu plată, să tot fi dat vreo 400 MXN pe două zile, 21USD) chiar lângă hotel. Cu intratul și ieșitul era un pic mai greu, accesul fiind foarte îngust iar teama de a nu zgâria mașina pe măsură.
Centro historico, cel mai întins din America hispanică
Mno, bine cazați, am ieșit pe stradă cum s-ar spune. Suntem în mijlocul orașului vechi, cu clădiri vechi, cele mai multe fiind de prin secolul XVIII. Pe stradă întâlnim destul turiști, ceea ce ne mai risipea un pic din temeri, casele sunt bine îngrijite în zona asta și mai toate au magazine de haine sau restaurante, îmbrăcând Merida într-un chip turistic.
La trei sute de metri de hotel, la intersecția Calle 62 cu Calle 61, ajungem în Plaza Grande, centro historico și aici țin să precizez că Merida are unul dintre cele mai întinse centre vechi din Americi (depășit doar de Ciudad de Mexico și Havana). Plaza Grande, așa cum este obișnuit în toate marile orașe latino-americane, este plină de lume, mai ales localnici ce aleg să piardă vremea seara pe aleile și la răcoarea parcului tropical.

Plaza Grande, așa cum este obișnuit în toate marile orașe latino-americane, este plină de lume, mai ales localnici ce aleg să piardă vremea seara pe aleile și la răcoarea parcului tropical. Dacă am văzut că prin Europa a apărut moda literelor uriașe ce formează numele orașelor, ele sunt întâlnite și pe aici, doar că foarte viu colorate, în spiritul mexican, unde “it’s a must to take a photo”.

Plaza Grande este încadrată de trei dintre cele mai reprezentative clădiri ale Meridei, Catedrala San Ildefonso, Palacio Municipal (sediul primăriei) și Casa de Montejo. Catedrala a fost construită între 1562 și 1598, folosindu-se piatra ruinelor mayașe (templul Yajam Cumu) și este patronată de San Ildefonso de Toledo. De altfel este prima catedrală începută de spanioli în Americile continentale, chiar înaintea celei din Mexico City.

Pe Calle 63, te oprești vrei nu vrei în fața unei clădiri care iese în evidență prin arhitectura veche, culoarea cărămizie specifică primelor construcții hispanice din America latină. Poarta este bogat decorată cu statuete de conquistadori cu halebarde, călcând capete de indigeni. Tipic detaliilor arhitectonice coloniale spaniole, cuceritorii sunt reprezentați cu o statură mult mai mare decât cea a învinșilor. Este Casa de Montejo, prima construcție spaniolă din Merida, ridicată ca și cazarmă a soldaților spanioli în anul 1542.
Palacio Municipal, unde localnicii petrec seara
De cealaltă parte a pieței, Palacio Municipal este o clădire mult mai recentă de prin anii 1730, ridicată și ea pe ruinele unei piramide precolumbiene. Mexicanilor le place să petreacă. Și am aflat-o și noi, din prima seară. Cât ne-am învârtit să facem fotografii pe lângă piață, ne-am trezit că în fața primăriei s-au adunat sute de oameni, cu scăunele, făcând un mare scuar între ei, în care au început să se manifeste rând pe rând dansuri mexicane și trupe de mariachi. Este primul contact cu spiritul petrecăreț al mexicanilor.

Ce nu știam; Merida este singurul oraș din Yucatan seară de seară are loc câte-un eveniment cultural. Acum are loc Vaquería Regional, un festival de muzică tradițională a cowboy-lor mexicani ce sărbătoreau astfel însemnarea vitelor la haciendas.
Ce-am mai văzut prin Merida
După primul contact cu lumea pestriță din Merida realizăm că nu-i niciun pericol să ieșim dimineața spre marginea downtown-ului, astfel că luăm la pas măcar Calle 61 spre o poartă cu arcadă ce se vede la câteva sute de metri distanță. Este Arco de Dragones, un portal medieval, la intrarea în orașul istoric.

Merida este singurul oraș din Mexic în care se mai găsesc arcade din perioada colonială. Inițial existau opt astfel de porți, în prezent au mai rămas trei în picioare. Pe asta n-am ratat-o iar despre restul nu am știut nimic. Teme nefăcute!
Printre locurile care mi-au plăcut tare mult și m-au făcut să simt ceva mai mult aer al secolelor trecute, este Parque Hidalgo, foarte aproape de catedrală, imediat după clădirea Universității din Yucatan. Copacii tropicali, băncuțele și statuia unuia dintre revoluționarii mexicani ai secolului 19, Manuel Cepeda Peraza completează mica piațetă.

Dincolo de stradă este una dintre cele mai frumoase biserici din oraș, Rectoria El Jesus Tercera Orden. Mulți turiști consideră această piațetă ca fiind cea mai pitorească din Merida. Și mai este și înconjurată de multe restaurente locale și cafenele.
Câteva cuvinte și prima impresie despre mexicani
Mexicanii sunt mulți frate. Doar în Mexic trăiesc vreo 125 de milioane. Nu-i mai număr pe cei din Statele Unite. Localnicii din Merida, după cum spuneam, sunt în mare majoritate mayași, descendenți ai poporului precolumbian. Îi recunoști ușor, mici de statură, bine bronzați, trăsături amerindiene. Merida nu iese cu nimic din tiparul orașului mexican aglomerat, în care diminețile scot toți oamenii pe stradă în drumul lor spre muncă.

În Merida am întâlnit acele autobuze vechi, de zeci de ani, în care singurul sistem de ventilație este geamul larg deschis și mexicanul cu capul scos afară. Microbuzele mai mici, au inscripționat pe spate “paradas continua”. Am zis c-o fi vorba de paradă, dar nici gând. Este vorba că opresc oriunde le face cineva semn. Dacă șofezi în spatele lor așteaptă-te să tot frânezi, sau caută repede să depășești dacă ai loc pe străzile înguste. Localnicii formează cozi de sute de persoane în stațiile principale. Sunt surprinzător de civilizați. Aliniați câte unul sau doi, fără să ocupe tot trotuarul, butonând de zor telefoanele. Când oprește câte un autobuz urcă atâți cât încap, fără să se îmbulzească, restul așteptând următorul. Nu știu, am avut sentimentul ăla că nu-s în stare să intre în vreo stare conflictuală, așa cum pleci de acasă cu mitul urban că mexicanii sunt periculoși și violența e la ea acasă.
Cum să vii în Mexic și să nu pomenești de mâncare.
Nu poți să umbli pe străzile Meridei fără să te gândești ce mănânci și unde mănânci. La prima întâlnire cu orașul nu este ușor, dar oferte sunt destule. De frică să nu ratezi cel mai bun local, cea mai locală mâncare, bagi nasul prin toate meniurile și studiezi toate curțile interioare căutând să dai lovitura … culinară. Fugind de căldură, am nimerit într-una din cele mai frumoase grădini interioare din Merida, Restaurant Amaro. Asta în prima seară. Aici am avut parte de prima întâlnire cu margarita. În pahar de sticlă viu colorată, în gheață măcinată și cu felia de lime pe margine. Așa cum se cade. Dragoste la prima vedere. S-a dus mitul ăla că orice masă bună începe cu o bere.

În Mexic nu poți să te așezi la masă și ca cauți direct main course. Că nu se cuvine. Suntem totuși în țara cu guacamole, salsa picante și chips. Noi le spunem tortilla chips, localnicii le spun totopos și-s făcute din cartofi. Despre salsa picante trebuie să știi că aia ca la carte e tocată cubulețe mici, cam de jumătate ce centimetru cât să nu cadă de pe totopos când înfuleci cu poftă. Mno, la Amaro am găsit ce ne-am dorit. O porție zdravană de ce-am pomenit mai sus, nu trece de 90 MXN (aproximativ 5 USD) iar două persoane se pot lupta bine cu aperitivul acesta.

După ce scapi de prima margarita și de farfuriile cu guacamole, fiecare alege cu ce să continue. Pe mine m-a cucerit, să spun așa, o “cochinita pibil” locală. Ai să vezi că nu peste tot în Mexic se gătește la fel așa că rețeta asta de Yucatan cu siguranță este altfel. Carnea smulsă de porc marinat este învelită într-o frunză de banană (nu m-am încumetat să mănânc și frunza). Pe lângă te ademenește și niște ceapă marinată, sos de semințe de annatto (ceva mexican) și chimen. Da, chimen!

Pofticios ești, așa că arunci și cu ochiul prin farfuriile vecinilor. Elena s-a convins să încerce “fajitas de pollo” în stil Yucateca. Arată foarte bine platoul. Grătar de carne de pui marinată, roșii, ardei gras și ceapă.

Să nu crezi că scapi doar cu o margarita. Vă spun, eram așa de entuziasmat că am trecut și la a doua, dar la final nu am uitat să încerc și una dintre berile locale, Montejo (da, numele conquistadorului care a fondat Merida acum aproape 500 de ani).
Să nu uit, nu te aștepta la prețuri mari. În orașele din Yucatan, un cochinita sau un fajitas nu costă mai mult de 180/190 MXN (10 USD) într-un restaurant din zona turistică. Berea este aproximativ 40 MXN, iar bacșiș lași cât vrei. Noi, că suntem români, ne-am obișnuit cu ăia 10%.

Pentru Merida poate aș mai avea de spus, dar mi-e să nu fie prea multe. Dar vacanța e abia la început, sunt multe ce ne-așteaptă și trebuie să lăsăm loc și pentru ele. Urmează ruinele mayașe. Deocamdată vă zic doar atât: Uxmal.
Leave a reply