Cum să ajungi din Chile, tocmai în Cuzco

Cusco, sau Cuzco, niciodată nu am știut care formă este corect folosită. Poate Cuzco, așa îl pronunță spaniolii. Ideea e că oricine vrea să ajungă la Machu Picchu, ajunge prin Cuzco și nu doar trece ci și zăbovește câteva zile în Capitala Istorică a Peru (n-ai să crezi, dar așa l-au trecut în Constituție). Ăsta e și planul nostru. Dar, încă suntem în Chile și ne pregătim de plecare spre Cuzco.

De la Santiago de Chile la Cuzco și cum.

Doar că noi veneam tocmai din Santiago de Chile, pentru că așa ne împărțisem vacanța, iar drumul nu era tocmai scurt. Ca să fiu mai exact, vreo 11 ore.

Pregătiți pentru Peru, cu câteva pahare de vin de Chile.
Pregătiți pentru Peru, cu câteva pahare de vin de Chile.

Învățați deja cum mersul lucrurilor în capitala chileană, ne-am aranjat un transport la aeroport, cu recepționerul de la apartamentul din Santiago. E mai bun somnul așa, că nu stai dimineața stresat că nu-ți vine Uberul (Da, există Uber și în America de Sud) sau că taximetristul te răpește și te duce la bau-bau (poate este un mit, dar am primit ceva atenționări legate de taximetrele dintre aeroport și Santiago). Afacerea a fost cam 27.000 pesos (vreo 40$) de toți șase.

Vă spun sincer, îmi plac zborurile prin America de Sud. Aeronavele sunt mai spațios compartimentate iar prețul de Economy include mereu mâncare și garsoniera de bagaje. De astă dată aveam să zburăm cu Avianca (companie columbiană, printre cele mai mari de pe continentul sud-american), cu escală de câteva ore în Lima. Luate cu vreo luna anticipat, biletele au costat vreo 330$ de persoană (Santiago – Cusco și retur).

Relațiile dintre Chile și Peru și formalități de trecere dintr-una în alta.

Când călătorești din Chile, spre Peru, chiar dacă ești european, vigilența controlorilor de frontieră crește. Țările astea două nu se au prea bine între ele (s-au și războit serios prin secolul XIX, pentru o palmă de deșert și niște zăcământ de salpetru – vezi: War of the Pacific) și încă poartă o stare tensionată și caută ocazii să se zgândărească reciproc. Dar, figurile noastre, conținutul bagajului și ștampilele de pe pașapoarte ne facilitează o trecere ușoară prin toate filtrele. Nu părem periculoși, nici pentru Chile, nici pentru Peru. Atenție! În aceste două țări, e musai să ai pașaport normal (nu temporar) dacă vrei să ți se permită intrarea.

Anzii, între Santiago de Chile și Lima.
Anzii, între Santiago de Chile și Lima.

Zborul spre Lima a fost fain, mare parte peste Anzii însoriți, care s-au tot  înșirat sub noi căci direcția era comună cu Cordillera Andină. Vreo patru ore confortabile cu păpică, vinișor și somn de voie pentru somnoroși. Ne-am dat seama că ne-am apropiat de Lima când tot cerul senin a dispărut și am ajuns sub plafonul de smog ce acoperă cu zilele capitala peruană. 

Aeroportul din Lima (Jorge Chávez) este abia al 10-lea aeroport din America de Sud ca și număr de pasageri, dar aproape de două ori mai aglomerat cat Otopeniul nostru. Pentru că aveam să stăm “doar” vreo cinci ore și jumătate, ne-am resemnat petrecând vremea prin terminal, fără grija bagajelor care au fost transferate automat la zborul următor. Dar, ce am reținut la formalitățile de intrare în Peru, la controlul pașapoartelor oricât de drăguță este tanti polițista, tot îți face poză ca de cazier și îți ia amprentele. Mai ales când vede că vii din Chile 🙂. Plus întrebări de rutină, unde mergem, cât stăm, cu treabă prin Peru că doar nu din plictiseală.

Un termurici pe care l-am “ratat”.

No, cât am stat prin aeroport, am prins și un pic de wifi gratuit (altfel nu îți permiți costurile de roaming între Europa și țările de dincolo de ocean) cât să aflăm că tocmai am “ratat” un puternic cutremur de 7.1 grade pe scara Richter, lângă Santiago, cu alertă de tsunami, ca bonus. Băi, cât am stat prin Chile, de asta mi-a tot fost teamă, să nu ne cutremure fix în vacanța noastră. Doar e celebră țara la zguduituri, iar zona Santiago este de multe ori în preajma epicentrelor.

Alt zbor peste Anzi.

Zborul de la Lima la Cusco durează o oră și ceva. Sunt vreo 570 km de zbor. Dacă alegi să mergi cu mașina, drumul sinuos adună 1200 km sau 18 ore de condus, e drept mult mai ieftin decât cu avionul. Avem iarăși noroc de vreme bună și vizibilitate la pustietățile peste care zburăm, Cordillera Occidental de la Costa (Anzii Peruani) cu ceva vârfuri înzăpezite de aproape 6000 metri.

După aproape o oră de zbor, sub noi șerpuiește un mare râu. Este Apurimac, unul dintre izvoarele marelui fluviu Amazon. Dincolo de el intrăm în nori și începem coborârea spre Cuzco. S-a dus și vremea bună, plafonul de nori devine tot mai consistent și începe ploaia.

Râul Apurimac, unul dintre izvoarele Amazonului.
Râul Apurimac, unul dintre izvoarele Amazonului.

Vă spun drept, apropierea de Cuzco și manevrele de aterizare mi s-au părut cele mai “aventuroase” dintre toate zborurile de care am avut parte până acum. Aeroportul de aici se află în centrul orașului, iar apropierea de el făcându-se printre munții joși ce înconjoară depresiunea pe care este situat orașul, pilotul face niște întoarceri la aproape 180 de grade, la altitudine joasă, pentru a se alinia cu pista (iaca o filmare sugestivă aici).

Bine ați venit în Cuzco.

Aeroportul mic, aflat la 3300 metri altitudine, te scoate repede de la formalități (de altfel este zbor intern) iar la ieșire ești așteptat de boluri de sticlă pline de frunze de coca. Ne-am pus și pe mestecat și am luat și “de drum”, prin buzunare. Nu ne-am așteptat să fie o primire chiar atât de “verde”.

Frunze de coca, numai bune de mestecat.
Frunze de coca, numai bune de mestecat.

Ca să fie clar, în Peru și în alte țări andine, consumul frunzei de coca este ceva foarte normal și este un fel de înlocuitor de cafea. Se mestecă de fapt și prin asta capeți oarecum energie, plus că ajută mult la aclimatizarea cu altitudinea. Ceea ce chiar aveam nevoie.

Aeroportul din Cuzco poartă numele aviatorului peruan, Alejandro Velasco Astete, primul care a traversat Anzii cu un avion, în 1925. La nicio lună de la această performanță, s-a prăbușit în apropiere de Puno, încercând să evite mulțimea de oameni ce îl aștepta la aterizare.”

Apartmanetul de la Arcopata, un noroc după un ghinion.

La aeroport ne așteaptă Guillermo, gazda apartamentului închiriat prin Booking, foarte vorbăreț și bun cunoscător de engleză. De la aeroport, până pe Avenida Arcopata, traversăm tot orașul pe mai bine de 7 km, observând mai ales contrastul puternic dintre orașul nou cu aspect de mare șantier de construcții și centrul istoric, cochet, restaurat, cu străzi curate și case bine întreținute.

Avenida Arcopata și casele în stil colonial spaniol, cu balconete de lemn.
Avenida Arcopata și casele în stil colonial spaniol, cu balconete de lemn (Google Maps). La 385 e apartamentul lui Guillermo.

Stăm cazați la un sfert de oră de mers pe jos de Plaza de Armas, pe dealul Santa Ana, într-o zonă în care orașul se extinde încet încet spre munții din împrejurimi. Aici suntem deja la 3600, iar cele mai sus situate clădiri se întind până la peste 4000 metri. Apartamentul acesta a fost un mare noroc pentru noi.

Rezervasem altceva, cu ceva luni înainte, și chiar cu o seară înainte, contactând gazda pe Whatsup, aflam cu surprindere că nu mai este disponibil pentru că niște bâlbâieli de explicații, ceva legat de rezervorul de apă, renovare, etc. Voiau să ne împrăștie prin câteva locații diferite, ca și cazare. Pas. Seara la 11, în Santiago, stăteam și căutam de zor cazare pe Booking pentru a doua zi … Am dat peste Arcopata Apartamentos, 210$ pentru 3 nopți și 6 persoane, foarte aproape de centru. Ce să mai, chilipir. Dar, oricum, în Peru prețurile de cazare sunt foarte ieftine. La banii ăștia am rezervat ceva frumos. Pentru întoarcerea de după Machu Picchu am găsit la 50$/noapte pentru toți, mai dărăpănat, dar lângă aeroport.

Mai aveam un pic până la înserare. În aprilie fiind, aici se întunecă pe la ora cinci și jumătate și se luminează cam pe la aceiași oră, dimineața (ne aflăm la latitudinea 13ºS, aproape de Ecuator). Ne împărțim pe camere, bem un ceai, luăm rucsăceii de zi, niște frunze de coca și pornim spre „răscolit” Peru.

Plaza de Armas, seara.
Plaza de Armas, seara.
La o bere Cusqueña, așteptând cina în Cuzco.
La o bere Cusqueña, așteptând cina în Cuzco.

Urmează o săptămână în lumea incașilor, cu bere Cusqueña, Inka Cola, ceviche pescado și pisco sour.

Emi

În urmă cu zece ani a avut parte de prima călătorie în afara țării. Au fost două săptămâni de vis printre verdele pășunilor, albul ghețarilor și albastrul cerului, în mijlocul Alpilor. L-a molipsit atât de mult aerul tare al vacanțelor, încât de atunci nu s-a mai putut opri din călătorit.

View stories

Lasă un răspuns la Vinicunca, muntele celor șapte culori Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 comment