Cetatea de la Enisala

De la Murghiol spre Sarichioi, şoseaua, neaşteptat de bună, trece prin satele bogate ale nordului Dobrogei. De o parte a drumului vezi câmpuri bogate şi bogat colorate, de floarea soarelui şi lavandă, printre care în ultimii ani au fost instalate sute şi sute de instalaţii eoliene. De cealaltă parte marele liman al Razimului (nume dat de lipoveni şi cazaci pe la sfârşitul secolului 18 anticului golf Halmyris).

Cum treci de Sarichioi (cea mai mare comună a Tulcei), intri în stufărişul şi mlaştinile dintre Razelm şi Babadag şi deja poţi vedea silueta întunecată a cetăţii cocoţate pe dealurile din capătul Podişului Visterna.

Cetatea de la Enisala (Dobrogea)

Enisala, nume turcesc

Enisala, ce nume turcesc. Prea turcesc pentru o cetate ridicată de genovezi şi abandonată de turci. Yeni-Sale e combinaţie de termeni, din turcescul „Yeni” (nou) şi termenul local, dobrogean, „Sale” (din slavul „selo”: aşezare) însemnând aşezarea nouă (probabil satul actual denumit ca atare şi aflat în vecinătate a transmis şi cetăţii noul nume, abandonându-l pe cel autentic, folosit de genovezi). Poate vă plictisesc, dar dacă m-am urnit zilele astea să aflu mai multe despre aceste ruine, trebuie să le scriu.

Nu se cunosc foarte multe despre cetatea de la Enisala. Numele turcesc nu poate trăda însă caracterul occidental al arhitecturii (turnul pentagonal restaurat recent). Asta subliniază oarecum şi faptul că fortificaţia ce o vedem astăzi a fost ridicată de genovezi la începuturile anilor 1300 (am auzit şi de 1277, dar nu ştiu ce să spun despre asta). Cetatea republicii ligure se numea Bambola şi era ridicată peste ruinele vechii cetăţi bizantine Heraclea (despre care nu ştim mai nimic, dar apare pe hărţi ale epocii). Genovezii au ales un loc bun, Dealul Gras, un promotoriu înalt deasupra lacului Razim (pe atunci golf al Mării Negre) de unde puteau controla şi drumul de uscat spre Vicina, precum şi gurile vechi ale Dunării (braţele Dunăvăţ şi actualul canal Dranov, înainte ca ieşirea gurile golfului Razim să se colmateze).

Scurtă istorie a cetăţii şi a locurilor

Istoria medievală a acestor locurilor este foarte complicată, mai cu seamă anii 1200-1400 aducând, de-a valma în conflicte greci, mongoli, bulgari, genovezi şi nu în ultimul rând, vlahi (români). Peste aceste două secole se regăseşte şi ascensiunea, decăderea şi apoi abandonarea cetăţii. Ridicarea cetăţii Bambola este strâns legată de decăderea Vicinei (datorită deselor conflicte dintre cei enumeraţi mai sus) ca o alternativă pentru genovezi în dorinţa de a controla teritoriul Dobrogei de Nord şi unele dintre vechile guri de vărsare ale Dunării.

Genovezii s-au „împropietărit” cu vechile colonii bizantine de la gurile Dunării şi apoi au ridicat şi altele noi în contextul luptelor lui Mihail Paleologul cu veneţienii, pentru controlul asupra Constantinopolului (ligurii fiind aliaţi ai bizantinilor). Astfel, prin tratatul de la Nymphaion din 1261, Genova s-a angajat să lupte alături de bizantini pentru alungarea latinilor din Constantinopol, primind în schimb controlul comercial asupra oraşelor Pera, Caffa, Trapezunt, Sinope, Mangop, Cetatea Albă (Asprokastron), Chilia şi Vicina (devenit cel mai mare oraş din zona gurilor Dunării şi având rang bisericesc de mitropolie).

Planul cetăţii de la Enisala, Dobrogea.

Oraşele genoveze de la gurile Dunării au fost aprig disputate cu tătarii lui Nogai (care ocupase Isaccea-Noviodunum şi o făcuse capitală), bulgarii lui Todor Svetoslav (1300-1322), din nou bizantini. Din nefericire pentru italienii din Bambola, planurile lor au fost în curând încurcate de Dobrotici, despotul Ţării Cărvunei (origine vlahă, bulgară sau chiar turc creştin, depinde pe cine întrebi). Ambiţiosul lider dobrogean a fost aproape în permanenţă în conflict cu coloniile genoveze (1360-1387), iar Enisala s-a găsit înconjurată de aceste ambiţii ceea ce a înfrânat dezvoltarea cetăţii şi a pecetluit soarta Vicinei.

Recunosc că îmi doresc tare mult această carte: Oraşele din Ţările Române în Evul Mediu (Laurenţiu Rădvan).
Nu am găsit-o în vreo librărie dar am reuşit să o citesc în biblioteca Google.

De la pacea din 1387 şi până la cucerirea Dobrogei de către turci (pe la 1418-1421) au fost doar trei decenii, aproape toţi anii fiind sub stăpânirea lui Mircea cel Bătrân (de pe la 1397 se pare). În vremea turcilor nu a mai avut nicio însemnănate şi a fost abandonată, mai ales după ce colmatarea Halmyrisului (Razimul) a rupt legătura cetăţii cu marea.

Ruinele Enisalei

Până la cetate, te duce o şosea bine întreţinută, prin ierburi înalte bătute de vânturi. La barieră laşi maşina în mica parcare amenajată şi apoi alegi să urci spre ziduri, pe drum sau printre ierburi şi stânci (partea preferată de aparatul fotografic). Şase lei costă biletul de intrare şi după ce urci scările metalice, te afli în faţa unei porţi de acces.

De sus de pe ziduri, de la cota 140, poţi îmbrăţişa dintr-o privire lacurile Razim şi Babadag şi este locul dintre lacuri unde soarele răsare şi apune, oglindindu-se în apă.

Dacă, odată cu ruperea legăturilor cu marea, cetatea a fost abandonată, astăzi ruinele ei mai veghează doar asupra marilor comunităţi dobrogene ce o înconjoară (ruşii lipoveni de la Sarichioi, românii de la Enisala, Visterna sau Zebil şi turcii la de Babadag) iar de la restaurarea ei a ajuns tot mai mult în atenţia turiştilor şi mai ales a fotografilor.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *