• Menu
  • Menu

Prin lume

Pisa, orașul cu turnul înclinat

Mi-au cam fluturat emoțiile la coborârea spre Pisa, dar am avut certitudinea că totul ține de curenții de aer care azi or fi fost mai năzdrăvani. Trecând peste emoțiile mai sus amintite, ne-am dat jos din avion, ușurați, în aerul plăcut de cald al orașului. De la aeroportul Galileo treci...

Puerto Natales, la Ultima Esperanza

Puerto Natales este un orășel destul de nou, în Patagonia chileană. Orășel, că are doar 19.000 locuitori, dar cred că este a doua localitate ca mărime, din sudul extrem al țării (după Punta Arenas). N-aș putea spune de unde îi vine numele, nici măcar cum s-ar traduce (orișicât am căutat...

Budapesta, Városliget (Parcul Oraşului)

Budapesta nu se rezumă doar la orașul vechi, de pe malurile Dunării. Városliget, în trecut un imens domeniu regal de vânătoare,  este unul din cele mai atractive locuri și pentru localnici dar și pentru turiști. În traducere liberă înseamnă “Parcul orașului” și, ghiciți, districtul a fost...

Roma, a patra oară în capitala Italiei

A patra oară la Roma. Dar de astă dată fără vreun plan prestabilit. De la hotelul aflat între aeroport şi oraş am luat un bus de transfer cu 6 euro. Pentru că opţiunile erau limitate am renunţat la planul de a merge la ora albastră, dis de dimineaţă. În schimb ne-am bucurat pe îndelete de...

Budapesta şi cele două oraşe, Pesta și Buda.

Budapesta, la pas. Vă spuneam, în „Budapesta, cu trenul de noapte”, că am închiriat un apartament în centrul orașului (Alkotmány Utca), lângă clădirea Parlamentului. Eram atât de aproape, că pe jos îți lua maxim 5 minute, cu tot cu semafoarele de la trecerile de pietoni prinse...

La Budapesta, cu trenul de noapte.

Început de poveste Pentru că uneori este bine să mai ieși și din veșnicul tipar că un Revelion trebuie făcut la o cabană și neapărat lângă vreo pârtie de schi. Sfârșitul de an poate fi sărbătorit și pe stradă, alături de alte mii de oameni, în mijlocul unui oraș european, sub jocurile de...

Santiago de Chile

Aeroportul Arturo Merino Benitez Pilotul ne anunță că începe coborârea spre aeroportul Arturo Merino Benitez din Santiago de Chile. Privirile se întorc repede spre hublouri, unde trebuie să ni se arate Aconcagua. Da, chiar el, cel mai înalt vârf al Americilor, care cu cei 6961 metri ai...

Muntele Etna, un alt fel de drumeţie

Dimineaţa ne trezim pe o vreme senină și răcoroasă. Aici, în Catania, doar dimineţile sunt răcoroase. Pe ușa balconului, larg deschisă, intră mirosul de lavă. L-am simţit din prima zi și îmi aduce aminte de mirosul pietrelor de pe terasamentul căilor ferate. Păi tot vulcanice-s și ele, nu...

Eigertrail

Spre Eigertrail. Eram deja de ceva zile la Coțoveni, dar abia acum urmă să facem prima ieșire de trekking împreună. Ne „încălzisem” cu zona super-turistico-pantofară de la Engelberg, cu ploaia de sub Pizzo C­entrale, cu micul ghețar de la Pizol, cu priviri clătite bine către zeci de...